Press "Enter" to skip to content

Vasile, muncitor în construcții, își împarte leafa de pe șantier din Anglia cu copii năpăstuiți din România

APDA, 8 septembrie 2017 – Vasile Bolohan (41 de ani), un român care muncește în construcții în Anglia, ajută de mai mulți ani copii din familii nevoiașe ori orfani, aflați în grija statului, și din veniturile câștigate din greu pe șantier, chiar dacă nu tot timpul are de muncă, dăruiește micuților zâmbete.

Povestea lui Vasile este ca un scenariu de film, el fiind la rândul lui un astfel de suflet chinuit, amintirile din copilărie și adolescență împărțindu-se intre scene violente între mama și tatăl său, preșul pe care dormea, în uscătorul blocului în care părinții săi pierduseră apartamentul, anturaje dubioase și pușcărie.

La 14 ani și jumătate, Vasile era un copil al străzii.
“Mie mi-a fost foame, frig, nu am avut unde sa dorm, am umblat cu papucii rupți, visam la o mâncare caldă, îmi doream sa fac o baie caldă, visam la o casă, o familie… Eu nu am uitat!”, mărturisește Vasile Bolohan.

„I-am ajutat pe majoritatea prietenilor care mi-au făcut un sandwich când nu aveam ce mânca”

“Am o nevasta si un copil în vârstă de opt ani și jumătate. Asta am realizat aici, în Anglia”, își începe povestea Vasile. A reușit să ajungă în Leeds, în nordul Angliei, la vârsta de 31 de ani, după ce a încercat de mai multe ori să ia calea străinătății.
“Un prieten m-a chemat in Anglia si nu am asteptat să spună a doua oară. Țin minte că de teamă să nu se răzgândească mi-am închis telefonul trei zile până am ajuns la el”, râde acum, după aproape zece ani, Vasile, amintindu-și de începuturile sale în Anglia.
A început să lucreze în construcții și a învățat pe șantiere meserie.
În toți acești ani de când a ajuns în Anglia, suceveanul și-a ajutat mulți dintre prietenii de acasă, din Suceava, să ajungă în Anglia. “Pe majoritatea prietenilor care mi-au făcut un sandwich când nu aveam ce mânca. Pe toți cei care m-au lăsat să fac o baie în casa lor sau m-au lăsat să îmi spăl hainele când mi-a fost greu. În total 53 de persoane”, știe exact cifra Vasile. O parte dintre aceștia l-au dezamăgit, mărturisește, însă a fost învățat de mic să nu se aștepte la prea mult de la oameni.

Cinci copiii si mama lor au astăzi propria lor casă, datorită lui Vasile

Prin 2014, a aflat de la o prietenă angajată în sistemul de protecție socială de drama prin care treceau cinci copii din comuna suceveană Adâncata, împreună cu mama lor, toți riscând să ajungă pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului.

Într-unul dintre concediile în România, Vasile s-a dus la familia respectivă și i-a scos pe toți în oraș și le-a cumpărat celor mici ce și-au dorit. Asta, din leafa lui de muncitor în construcții în Anglia.
S-a întors la Leeds cu inima îndoită, simțind că poate face mai mult pentru acei copii și mama lor. A început o campanie pe Facebook și și-a rugat prietenii să îl ajute, fiecare cu ce poate. Deși nu a reușit să strângă cine știe ce fonduri, minunea a venit de la un om de afaceri din Suceava, căruia Vasile i-a povestit de drama celor cinci copiii, iar afaceristul s-a oferit să le construiască o casă. Primarul comunei le-a oferit o suprafață de zece ari de teren și cu sprijinul omului de afaceri, care a dorit să rămână anonim, ceea ce părea doar un vis, o casă pentru familia respectivă, a devenit realitate.
Vasile le-a cumpărat rechizite de școală, televizor, haine și pentru prima oară i-a dus la un restaurant.

“În secunda următoare am dat telefon și am trimis banii de proteză. Așa am simțit”

La câteva luni distanță, în urma unui articol apărut în Monitorul de Suceava, Vasile a sunat la redacție și a transmis că el vrea să ajute.
Era vorba despre un sucevean care implora să fie ajutat cu o diferență de bani pentru o proteză la un picior amputat. “Am citit în ziar despre acel caz, în pauza de la muncă. În secunda următoare am dat telefon și am trimis banii de proteză. Așa am simțit”, mărturisește Vasile.
Tot citind pe internet presa locala, Vasile a aflat în urmă cu apoape un an și de povestea unei fetițe în vârstă de zece ani pe atunci care adunase zeci de diplome la concursuri de muzică populară, dar acasă părinții se confruntau cu o situație financiară precară.
Vasile i-a trimis din Anglia fetei o vioară profesionistă, iar fratelui ei, care își dorea să devină fotograf, un aparat Canon.

„Mă jur că atunci când am văzut copiii la orfelinat, am plâns zece minute fără să mă pot opri”

În cursul anului trecut, într-un concediu, Vasile s-a dus la un orfelinat de lângă municipiul Suceava.
“Mă jur că atunci când am văzut copiii, am plâns zece minute fără să mă pot opri. Cu 12 ani în urmă plânsesem ultima dată, când mi-am îngropat tatăl. Am ajuns în Anglia și gândul la acei copiii nu îmi dădea pace. Efectiv, nu puteam dormi.

Atunci am cerut ajutor pe Facebook, să ducem copiii într-o excursie și să mănânce o pizza că mulți dintre ei nu au văzut-o decât la televizor”, arată suceveanul.
Iar „strigătul” sau de pe Facebook nu a ramas fără ecou. “Speram să strâng în jur de 2500 de lei, cam atât am calculat că ar fi nevoie. În patru zile, s-au strâns 12.000 de lei. Am fost șocat de-a dreptul și am plâns. A fost incredibil ce am simțit”, zâmbește Vasile.

O întreagă echipă s-a adunat în jurul lui. Prieteni de peste tot din străinătate, dar și din Suceava, au sprijinit fiecare cu cât și cu ce a putut proiectul lui Vasile, denumit “Excursia”. Iar banii, justificați la leu, cu chitanțe și facturi, au ajuns toți la copii.

Mai mult, în excursie au fost trimiși și copiii unei familii nevoiașe, de care în trecut Vasile s-a îngrijit, trimițându-le pachete cu haine trimise din Franța de câțiva prieteni de-ai lui.
După excursie, au mai ramas câteva mii de lei din suma inițială, însă “și-au găsit repede destinatarii”, arată suceveanul.
4.500 de lei pentru proteze, pentru un minor care în urma unui accident rămăsese fără mâini, și 1000 de lei trimiși unei fete, victimă tot a unui accident rutier.

“Ar fi păcat să nu ajutãm aceşti copii fără vină. Ei nu judecă, iartă, nu ştiu de ură,se bucură și de un măr…”

La sfârșitul lunii trecute, proiectul “Excursia” a continuat.
Suceveanul a demarat din nou o campanie pe rețeaua de socializare si și-a îndemnat toți cunoscuții: “Să punem doar 50 € pe an(14cenți / zi) să fie bani pentru copiii de la orfelinat de mers o dată pe an la munte şi o dată la mare, pentru că ar fi păcat să nu ajutăm aceşti copii fără vină! Ei nu judecă, iartă , nu ştiu de ură, se bucură și de un măr… Noi mulți ne-am pierdut aceste simțuri”.

În câteva zile, s-au adunat 4000 de lei, iar 24 de copii cu dizabilități, însoțiți de personal de specialitate, au fost într-o excursie de două zile la Bicaz şi Piatra Neamţ.
“Totul a fost minunat – i-a transmis Ionel Ivan, președintele Asociației Blijdorp România, suceveanului cu suflet mare – Să aveți parte de aceeași bucurie pe care ați reușit să o faceți acestor copii. Respect!”.
Iar Vasile Bolohan le-a mulțumit celor care l-au ajutat și, la rândul său, i-a asigurat că “eu am să fiu gura care strigă pentru copiii orfani. Am să fac tot ce pot și pot să strig celor plecați să nu uite de ce au plecat și să își amintească când le-a fost greu”.

Tineri sportivi, ajutați de Vasile. “Un om deosebit, nici nu am cuvinte să-i mulțumesc

Vasile Bolohan nu a rămas impasibil nici când a aflat că un prieten de-al său, Andu Vornicu, fost sportiv de performanță, a preluat secția de box a orașului, unde antrenează voluntar zeci de copii, însă micuții pugiliști nu aveau mai deloc echipament.
A făcut tot posibilul și în mai multe rânduri a trimis, la Suceava, la secția de box, mănuși, saci de box, palmare și alte echipament specific acestui sport.

“Cam 80% din echipamentul din sală este de la Vasile. Un om deosebit, nici nu am cuvinte să-i mulțumesc”, povestea zilele trecute antrenorul de box Andu Vornicu.
Rezultatele obținute de tinerii pugiliști de la Suceava, care au reușit să adune zeci de medalii la competiile interne, dar și internaționale, au fost răsplata lui Vasile, mărturisește acesta din urmă.
La începutul acestei luni, suceveanul din Leeds a trimis 9 perechi de încălțăminte și ciorapi pentru copii de la un orfelinat, dar și un cărucior pentru persoane cu handicap locomotor tot pentru un minor dintr-un centru de plasament.

“Prima noapte, pe străzi. Aveam 14 ani și jumătate. Era noaptea, frig, îmi era foame”

Vasile știe ce însemnă suferința. A învățat-o de mic, după ce tatăl său a ajuns la pușcărie, pentru tentativă de omor, iar mama s-a “luat” cu un așa-zis prieten de-al soțului, a vândut apartamentul și s-a mutat la țară, într-un sat din Botoșani.

“Aveam 14 ani și jumătate -nu poate să uite drama prin care a trecut, Vasile. Era noapte, frig, îmi era foame. Am mers și m-am culcat în uscătorul blocului unde locuiesc, trecând pe lângă ușa apartamentului unde locuisem până în acea zi. Senzația e greu de descris. Cu niște preșuri luate din alte blocuri, de la uși, m-am învelit și m-am culcat acolo. (…)”.
A trebuit să învețe să trăiască singur pe străzi. Era doar un copil. Fără vină. Așa cum sunt cei pe care se luptă acum să-i facă să zâmbească.
Mărturisește acum după aproape 30 de ani de atunci că nici atunci, când i-a fost foarte greu, nu a uitat să se roage. “Celor care le-am făcut bine în viață și mi-au mulțumit le-am spus întotdeauna: «Nu îmi mulțumi mie, mulțumește-i lui Dumnezeu că El m-a trimis la tine!». Așa îi arăt eu lui Dumnezeu mulțumirea mea față de El”.

Rugăciuni din pușcărie: “Am tot sperat să am ocazia să fac ceva bun în viața mea”

Abandonat pe străzi, Vasile a intrat inevitabil în tot felul de anturaje dubioase, iar la 24 de ani a ajuns la pușcărie. Pentru tentativă de furt. La Costinești, dintr-o casă de vacanță. A găsit o cameră de filmat și câteva haine, dar a fost prins în flagrant. Victima, avea să afle ulterior, un cunoscut reporter al unei televiziuni centrale.
“Am fost condamnat la 3 ani și șase luni. Acolo, în pușcărie, am avut timp să reflectez la mine, viața mea sau ce voi face de acum încolo. Și nu am încetat să mă rog. A trecut greul și am ieșit “mai curat spiritual”. Am tot sperat să am ocazia să fac ceva bun în viața mea. Mi s-a deschis o poartă care avea să schimbe cursul vieții mele și nu numai”.

(Ziarul Romanesc Germania)