Press "Enter" to skip to content

Un român la filmări în Coreea de Sud: distribuit în cea mai tare producție de acțiune din Asia din ultimii ani

APDA, 29 septembrie 2017 – Suceveanul Liviu Covalschi (36 de ani) face parte din distribuția unei producții de acțiune ale cărei filmări au început luna trecută în Coreea de Sud, având colegi de platou actori care au jucat în filme cunoscute în toată lumea, printre care Kevin Durand, care a jucat în filme precum X-Men Origins: Wolverine (2009), Real Steel (2011), I Am Number Four (2011), dar și în seriale de televiziune, dintre care Lost ori Stragate SG-1.

“O echipă de peste 100 de persoane zilnic aleargă 12-14 ore zilnic ca acest proiect să iasă impecabil!”, ne-a declarat Liviu, povestindu-ne câte ceva și despre acțiunea filmului și rolul său în această producție

Filmul se numește Private Military Company (PMC) și urmează să apară pe marile ecrane în vara anului viitor.

Liviu Covalschi joacă rolul unui mercenar, fost luptător în forțele speciale cubaneze

Liviu joacă rolul unui mercenar, fost membri al forțelor speciale cubaneze

Deși filmările sunt abia la început, am aflat totuși câteva amănunte din scenariul filmului: Kevin și Liviu fac parte dintr-o echipă de operațiuni speciale, aflată sub tutela CIA, echipă trimisă în Coreea de Nord, pentru o misiune spectaculoasă de salvare în interiorul unui buncăr subteran.

Liviu Covalschi joacă rolul unui fost membru al forțelor speciale cubaneze, alias „Carlos”, devenit mercenar și angajat să se alăture echipei de operațiuni speciale.

„Va fi un super film de acțiune, unul dintre cele mai bune de acest gest făcute în Asia în ultimii cinci ani”, ne-a mărturisit Liviu, povestindu-ne că în urmă cu aproximativ două luni a semnat un contract cu una dintre cele mai mari agenții de profil care activează pe piața cinematrografică din Asia, dar și pe cea americană.

Liviu Covalschi (stânga) la antrenament, înainte de filmare

6 studiouri, o ehipă de peste 100 de oameni. Suceveanul, în discuții pentru încă un rol important

Pe lângă Kevin Durand, românul, originar din Suceva, joacă alături și de Malik Yoba, cunoscut din producții precum New York Undercover (1994), Cool Runnings (1993) și Cop Land (1997), dar și alți mulți alți actori, precum Spencer Daniels, cu numeroase roluri în filme și seriale de televiziune, ori Lee Sun –Kyun și Ha Jung –Woo, ultimii adevărate staturi în Coreea de Sud. De altfel, filmul va fi în limba engleză și coreeană.

“Suntem în Korea de peste o lună deja la filmările noului film de acțiuni PMC. După mai multe zile de pregătiri, cu antrenemante de lupte, au început și filmările. Sunt folosite 6 studiouri, toate super bine pregătite pentru toate scenele de acțiune. O echipă de peste 100 de persoane zilnic aleargă 12-14 ore zilnic ca acest proiect să iasă impecabil!”, ne-a declarat suceveanul.

Liviu Covalschi a adăugat că agenții care îl reprezintă sunt în discuții și pentru o altă producție cinematografică, un film despre circuitele MMA  (arte marțiale mixte), șansele ca românul să fie în distribuția acestui proiect fiind destul de mari.

Românul cu viață de film

Liviu Covalschi, alias “Keno”, a avut la rându-i o viață de film. La 24 de ani, a plecat din Suceava, aterizând la mii de kilometri distanță de casă, tocmai în Macoa, unde a început să lucreze într-un club, în show-urile de noapte. În câțiva ani, Liviu a ajuns să coordoneze spectacolul care avea loc noapte de noapte în acel club din exotica locație, așa-numită Los Angeles-ul Asiei, creând scenarii speciale de entertainment cu efecte speciale, lumini, costume incitante, foc şi artificii, DJ şi MC renumiţi.

Liviu a apărut și în câteva reclame pe piața din Asia

„Keno”, așa cum îl știau toți, și-a creat reputația unuia dintre cei mai buni manageri de noapte din Macao. Au apelat la serviciile sale și investitori din Balcani, Liviu fiind implicat în numeroase proiecte în industria de entertainment. “Unde e Keno, e spectacol”, scria în urmă cu câțiva ani o revistă din Balcani.  Suceveanul a ajuns să apară și în câteva reclame, pe piața din Asia, iar pasiunea sa pentru sporturile de contact și budy-building l-a determinat în urmă cu aproape un an și jumătate să se dedice unei noi provocări: antrenor personal pentru VIP-uri.

Liviu, soția sa, Anca, și băiețelul lor

Liviu este căsătorit cu o frumoasă romancă, Anca și împreună au un super băiețel.

Românul speră să dea lovitura și în noua sa carieră, cea de actor, iar începuturile sunt destul de promițătoare pentru românul cu viață de film.

Sergiu Rusu