Press "Enter" to skip to content

Spania, tabletă și internet GRATIS pentru familiile cu venituri mici, de care pot beneficia și românii

APDA, 26 septembrie 2017 – Compania de telefonie mobilă Orange Spania a elaborat un plan prin care familiile cu venituri mici vor primi o tabletă și conexiune la Internet fără să plătească nimic. Programul „Gigas Solidarios” a fost anunțat la începutul lunii septembrie, dar va fi disponibil de la 1 octombrie 2017.

Astfel, familiile cu probleme economice care au copii mai mici de 18 ani și care merg la școală vor putea beneficia gratuit de:

  • un an de serviciu gratuit „4G en Casa”, care include 50 de GB lunar;
  • un router Wifi 4G Huawei B310 4G;
  • o tabletă Wifi Lenovo Miix 320 și tastatură compatibilă;
  • programul Office Mobile;
  • asistență tehnică la instalare și pe tot parcursul anului.

Programul „Gigas Solidarios” se desfășoară în colaborare cu ONG-ul „Aldeas Infantiles SOS” și  va demara cu 500 de familii, urmând ca până la sfârșitul anului școlar să mai acorde ajutorul altor 500, ajungându-se astfel la 1.000 de beneficiari.

„Aldeas Infantiles SOS” se va ocupa de selecționarea familiilor, iar prioritate au școlarii care au nevoie urgentă de acest serviciu. ONG-ul se va ocupa și de monitorizarea familiilor care vor beneficia de oferta Orange.

Cei interesați pot obține mai multe informații la direct de la responsabilii proiectului „Aldeas Infantiles SOS” (AICI!) sau de la compania telefonică Orange.

SURSA: INFOROES