Press "Enter" to skip to content

”Salonul anual al artiștilor români din Marea Britanie”, platformă de promovare a creativității românești din spațiul britanic.

APDA, 28 septembrie 2017 – În această seară se deschide în Galeria Brâncuși a Institutului Cultural Român din Londra, ”Salonul anual al artiștilor români din Marea Britanie” — o platformă de promovare a creativității românești din spațiul britanic.

După edițiile anilor precedenți, aflate sub semnul diversității formelor de exprimare artistică a diferitelor generații de artiști plastici români (2015) și al aniversării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare (2016), expoziția din acest an reunește, într-o componență exclusiv feminină, lucrări de pictură semnate de Alexandra Larion, Călina Lefter, Doina Moss și Adeline Timiș, însoțite de o selecție de sculpturi realizate de Ana Maria Morar.

”Salonul anual al artiștilor români din Marea Britanie”, aflat la cea de-a treia ediție, va rămâne deschis în 1 Belgrave Square până la data de 20 octombrie 2017.

Alexandra Larion a studiat artele plastice la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (studii de licență) și la Academia de Arte Frumoase din Cracovia (studii de masterat). În prezent, colaborează cu galeria de artă contemporană IAGA din Cluj-Napoca. Artista a participat la numeroase expoziții internaționale printre care ‘Just Beneath the Skin: Investigations and Revelations’ (2016, Polonia), ‘Identities’ (2016, București), Parallax Art Fair (Londra, 2017). Din anul 2017, artista studiază grafica la Universitatea Westminster din Londra. Mai multe despre Alexandra Larion la: https://alexandralarion.wordpress.com/

Călina Lefter s-a născut în Republica Moldova, iar în 2002 a absolvit Universitatea de Artă ‘Nicolae Grigorescu’ din București. Imediat după absolvire devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2008 se stabilește la Milano și își expune lucrările în diverse galerii din Italia. Printre cele mai importante expoziții la care participă se numără cele de la târgurile internaționale Expo Milano (2015), Affordable Art Fair (2013) și After East (2010). În prezent, artista locuiește la Londra unde pregătește următoarea sa expoziție pentru Parallax Art Fair. Mai multe despre Călina Lefter la: https://www.calinalefter.com/

Ana Maria Morar a absolvit Facultatea de științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca,specializarea Comunicare și Relații Publice. A studiat sculptura cu Leonid Lerman la Art Students League din New York și este candidată a programului masteral de sculptură al NYSS (The New York Studio School of Drawing, Painting and Sculpture), cu o bursă Jane Chace Carroll. În 2015, Ana Maria Morar a fost beneficiara unei burse Marion R. Netter și, de atunci, lucrările ei au fost premiate anual la Galeria Phyllis Harriman Mason din New York. Mai multe despre Ana Maria Morar la: https://anamariamorar.com/

Doina Moss este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’ din București, precum și a Architectural Association și a Sotheby’s Institute of Art din Londra. În 1987 se stabilește în Marea Britanie și, după finalizarea studiilor, devine membră a RIBA (Royal Institute of British Architects) și a RSA (Royal Society of Arts). Debutul artistic al Doinei Moss a avut loc în cadrul expoziției Salon Des Refuses 2017, deschisă la Royal Academy of Arts. Artista a participat la o serie de expoziții de grup, îmbinând cele două pasiuni ale sale — arhitectura și artele vizuale. Mai multe despre Doina Moss la: https://doinamoss.exposure.co/art-gallery

Adeline Timiș a studiat grafica tradițională la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde s-a specializat în tehnici de gravură și desen. Din septembrie 2013, artista s-a mutat în Luton, Marea Britanie, devenind studentă la Universitatea din Bedfordshire. Printre realizările Adelinei Timiș pot fi menționate participările în cadrul expoziției internaționale de pictură impresionistă de pe Valea Vaserului (România, 2013), expoziția de grup de la Universitatea din Bedfordshire (Marea Britanie, 2015) și Yellow Dots (Marea Britanie, 2016). Mai multe despre Adeline Timiș la: http://www.adelinetimis.com/

Pentru mai multe detalii despre expoziție și despre celelalte proiecte ale ICR Londra, urmăriți-ne pe www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/