Press "Enter" to skip to content

Reprezentant al MAI: ”Suntem pe locul ca infracționalitate și criminalitate în Norvegia”

APDA, 4 octombrie 2017 – Polițiștii români vor continua schimbul de experiență cu cei din Norvegia, pentru a reduce criminalitatea din această țară, unde românii ocupă locul doi, după polonezi, a declarat, marți, la Sibiu, la un seminar pe tema combaterii crimei organizate, Eugen Vălean, reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmite Agerpres.

“Este ceva care nu ne face onoare, noi suntem pe locul doi, românii, ca și criminalitate, ca și infracționalitate în Norvegia. În general este vorba de infracțiuni mărunte, furturi din buzunare, furturi din magazine, cerșetorie. Suntem locul doi în Norvegia, după polonezi, dar aceștia sunt mult mai mulți, de zece ori mai mulți, în Norvegia, decât români. Deci acest loc doi nu ne onorează. Acum doi ani, erau identificați aproximativ 3.000 de infractori români în Norvegia, care erau în atenția poliției și care erau în diverse stadii de cercetare”, a precizat Eugen Vălean.

Un număr de 30 de ofițeri români au fost în Norvegia până în prezent, printr-un program derulat cu fonduri din această țară, unde au lucrat în stradă cu colegii lor de acolo.

“În perioada de programare, 2009-2014, au fost mai multe proiecte (…) inclusiv misiunile operative în Norvegia, asta însemnând că polițiști, ofițeri din cadrul IGPR, au fost trimiși pe diverse domenii de activitate, mergeau în stradă, alături de polițiștii din Norvegia. (…) În proiect, au fost trimiși 30 de polițiști. Criminalitatea, în mod clar, a scăzut, nu s-au întâmplat minuni, nici nu ne așteptăm. Este un proces de durată, continuă acest schimb de colaborare și în viitorul cadru”, a mai spus Vălean.

Paul Zai, consilierul secretarului general al MAI, consideră că simpla prezență a polițiștilor români, în uniformă, pe străzile din Norvegia, alături de polițiștii de acolo, a contribuit semnificativ la reducerea infracțiunilor făcute de români.

“Simpla prezență a ofițerilor români în uniformă, din România, a avut extrem de mare efect în ceea ce înseamnă reducerea criminalității (…)”, a arătat Paul Zai.

Potrivit oficialilor MAI, cooperarea între polițiștii români și cei norvegieni va continua, beneficiind de o finanțare de câteva miliarde de lei.

“MAI a atras în perioada trecută de programare aproximativ 2,6 miliarde de lei și și-a acoperit toată plaja de nevoi care a rezultat de la nivelul ministerului, (…) iar în actuala perioadă de programare, avem contractați peste 1,2 miliarde de lei. (…) Colaborarea cu partenerii din Norvegia s-a dovedit a fi una de mare succes. (…) În noua perioadă de programare, la nivelul operatorului de program, s-au alocat 28 de milioane de euro, de 4,5 mai mare această sumă față de vechea perioadă de programare”, a explicat Zai.

Eugen Vălean și Paul Zai sunt prezenți la Sibiu, alături de alți aproape o sută de specialiști români și norvegieni, la un seminar despre combaterea crimei organizate, finanțat cu fonduri norvegiene.

Prezent la acest seminar, Jan Austad din partea Ministerului Justiției din Norvegia, a afirmat marți, la Sibiu, despre colaborarea cu România, că este una “puternică, există și loc de mai bine, dar este o poveste de succes.”