Press "Enter" to skip to content

Racolau tinere pentru prostituție în străinătate, venituri de un milion de euro

APDA, 3 octombrie 2017 – În această dimineaţă, polițiștii din Prahova, cu sprijinul celor de la Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează 5 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de proxenetism și șantaj. 5 persoane vor fi aduse la audieri.

La data de 3 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează 5 percheziţii domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, la persoane bănuite de proxenetism și șantaj.

Din cercetări a rezultat că, în perioada mai – octombrie a.c., cei în cauză ar fi racolat tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția atât în țară, cât și în străinătate.

Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați ar fi creat aparența unei relații intime cu victimele, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția.

În situația în care acestea refuzau să mai practice prostituția, aceștia ar fi recurs la amenințări cu acte de violență.

Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut aproximativ 1.000.000 de euro.

Poliţiştii vor aduce 5 persoane la sediu, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La acțiune participă și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Prahova, polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov, precum și jandarmi, a anunțat Poliția Română.