Press "Enter" to skip to content

Preşedintele ICR, la Ziua Culturii sărbătorită la Viena: ”Provocarea este să păstrăm spiritul eminescian viu, prin tot ceea ce facem”

APDA, 17 ianuarie 2018 – Preşedintele ICR, la Ziua Culturii sărbătorită la Viena: ‘Provocarea este să păstrăm spiritul eminescian viu, prin tot ceea ce facem’

Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, Institutul Cultural Român de la Viena a prezentat, pe 15 ianuarie, la sala Eroica a Theatermuseum din Viena, un recital de poezie eminesciană. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Asociaţia ‘Mihai Eminescu’ din Viena, cu sprijinul Ambasadei României la Viena.

Manifestarea a deschis calendarul cultural al ICR Viena din acest an şi s-a bucurat de prezenţa doamnei Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român. ‘Importanţa Vienei în biografia lui Eminescu, în formarea sa culturală, conferă o semnificaţie specială demersurilor menite să-i celebreze personalitatea în acest spaţiu, în această seară’, a spus preşedintele ICR, în debutul evenimentului de la Palais Lobkovitz.

Există, o ştim bine, un risc de care e pândită orice asemenea acţiune derulată într-un cadru oficial: acela de a cădea pradă unui anumit festivism, în contradicţie cu însuşi spiritul celui omagiat. Provocarea este să păstrăm spiritul eminescian viu, prin tot ceea ce facem şi de a-l aduce astfel în faţa publicului străin. Iar cei în măsură să reuşească acest lucru, atunci când este vorba despre opera unui artist, sunt alţi artişti. Aşa cum sunt actorii Mercedes Echerer şi Gerhard Brössner, cei care îi vor da glas în cele ce urmează. Le mulţumesc acestora, în numele Institutului Cultural Român, pentru acceptul de a fi protagonişti ai acestui proiect şi de asemenea, pianistei Lia Popa, colegilor de la ICR Viena şi partenerilor noştri. Nu în ultimul rând, vă adresez mulţumiri dumneavoastră, cei care ne sunteţi alături cu acest prilej, la început de An Centenar al României moderne’, a subliniat doamna Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.

Printre cei 100 de participanţi care au ascultat lectura bilingvă a poeziilor ‘Aducând cântări mulţime’, ‘Floare albastră’, ‘De-or trece anii’, ‘Luceafărul’, ‘Odă’, ‘Venere şi Madonă’, s-a numărat şi ambasadorul Republicii Moldova la Viena. În cadrul evenimentului, pianista Lia Popa a interpretat Suita nr. 10 în Re major ‘Sarabanda’ de George Enescu. Recitalul s-a încheiat cu lectura poeziei ‘Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie’.

Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită în toate reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări. Evenimentele au fost dedicate atât Zilei Culturii Naţionale, cât şi debutului unei serii ample de proiecte care marchează Centenarul Marii Uniri. Programul a reunit recitaluri de poezie, concerte, expoziţii, spectacole de teatru, evenimente literare, proiecţii de film şi conferinţe

‘ICR are, de fapt, 365 de zile ale culturii pe an, dacă luăm în considerare evenimentele care au loc aproape zilnic într-una din cele 19 reprezentanţe ICR din lume’, punctează preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu.