Press "Enter" to skip to content

Povestea Anei, tânăra care a renunțat la Italia după 14 ani: ”Vacanța de vară în România, acolo mă simțeam extraordinar”

APDA, 18 septembrie 2017 – Gazeta Românească din Italia a publicat poveste Anei, o tânără frumoasă, de 24 de ani, care s-a întors în România după 14 ani trăiţi în Italia.

Alegerea ei curajoasă este motivată de faptul că România îi poate oferi posibilitatea îndeplinirii idealurilor. Anul de acomodare, de căutări şi speranţe în ţara în care s-a născut nu a fost uşor. A găsit de lucru după câteva interviuri la firmele italiene Call Center, cu salarii medii, dar nu era ceea ce căuta. A lucrat o perioadă la o cofetărie până a reuşit să găsească o firmă care i-a acordat încredere si intocmeşte documentaţiile pentru cadastru. Din casa ei, totuşi, cafeaua şi pastele nu lipsesc si îi sunt trimise, cu regularitate, din Italia!, mai scriu juraliștii de la publicația din Italia

Când aţi plecat în Italia? 

«Am plecat în Italia în urmă cu 14 ani, urmându-mi părinții care au decis că avem un viitor acolo. Aveam doar 10 ani şi sunt unicul copil. Ne-am stabilit la Genova. Îmi amintesc că atunci când am plecat în Italia eram foarte fericită deoarece urma să mă alătur părinților mei pe care până atunci îi vedeam doar câteva săptămâni pe an, când ori veneau ei acasă, ori mergeam eu. Drumul a fost încântător întrucât am plecat cu avionul ți era primul meu zbor. Eram extrem de emoționată. În același timp eram tulburată că nu voi mai putea petrece timpul cu rudele mele, cu prietenele mele, că îi voi putea auzi doar prin telefon. Kilometri de scrisori scriam prietenelor mele în care ne povesteam cele mai mici amănunte. Cu toate că îmi plăcea foarte mult să locuiesc în Italia cea mai mare bucurie a mea era momentul când plecam toată vacanța de vară în România unde mă simțeam extraordinar. La mine a existat mereu această legătură cu țara natală. Cu toate defectele ei: România, te iubesc!»

 Cum a decurs activitatea şcolară în Italia? 

«Am început ciclul de studii acolo necunoscând limba. Primele trei luni au fost extrem de dificile, în fiecare zi ajungeam acasă și începeam să plâng. Aveam o învățătoare de limba italiană extrem de severă care nu îmi tolera greșelile de pronunție, neștiința mea în a folosi timpul corect al verbelor sau erorile ortografice (dublele la locul potrivit, accentele, articolele etc). Aceasta îmi dădea extrem de multe teme în plus față de ceilalți colegi ai mei. La un moment dat ajunsesem să îmi doresc să fiu mutată în altă clasă deoarece acea doamnă învățătoare mă presa pentru a învăța mult prea repede. Tindeam să cred că are ceva cu mine ba chiar îmi devenise foarte antipatică. Din fericire, nu s-a putut face acest demers de transfer de clasă, din cauze birocratice!

Am reuşit să vorbesc și să scriu în mod corect în limba italiană până la sfârșitul acelui an şcolar. Spun “din fericire” pentru că doar după ce m-am maturizat puțin am înțeles că această doamnă învățătoare prin severitatea ei și prin cerințele ei extraordinare m-a ajutat să învăț o italiană impecabilă. Acum, după ani de zile, încă ținem legătura și de fiecare dată îi mulțumesc pentru ajutorul acordat.»

Care au fost cele mai dificile momente şi care au fost cele mai fericite?

«Cele mai dificile momente au fost la școală, până am început să înțeleg și să vorbesc în limba italiană. Până atunci totul a fost extrem de greu psihic, nu reușeam să comunic cu colegii mei și nu aveam nici o prietenă apropiată cu care să mă joc sau cu care să fac temele împreună, aşa cum eram obişnuită la școală în România.

Cele mai fericite momente, o să vă pară distractiv, dar erau acelea când, după fiecare test (fie de italiană, de istorie, de geografie etc) vedeam tot mai puține corecturi roșii pe foaie. Observam că fac din ce în ce mai puține greșeli și asta mă bucura extrem de mult. Limba italiană, cea corectă, începea să îmi placă! Am terminat liceul şi am devenit “geometra”.

Evident, pentru a lucra în acest domeniu în Italia nu este deloc simplu. Mai întâi ai nevoie de experienţă câţiva ani până reuşeşti să îţi cunoşti bine meseria şi zona în care ai potenţialii clienţi, dar e cale lungă până la deschiderea unei activităţi personale luând în considerare problema fiscalităţii mari din Italia sau chiria pentru un spaţiu dedicat firmei. Pe viitorul meu soţ l-am cunoscut în Italia, el a lucrat cinci ani la Genova. Ne-am gândit să ne reîntoarcem în România deşi părinţii mei nu au fost încântaţi de aceasta decizie, pe moment. Ne-am căsătorit foarte tineri în comparaţie cu prietenii noştri italieni şi ne-am organizat singuri nunta.»

Când v-aţi decis să vă reîntoarceţi “în doi” în Romania ce aşteptări aveaţi?

«Împreună cu soțul meu am decis să ne reîntoarcem în România acum un an, cu dorința de a încerca să construim ceva la noi în țară, cu speranța că și la noi acasă, chiar dacă, probabil, puţin mai greu vom reuși să ne atingem idealurile. Noi credem că se poate. »

Care sunt asii din mâneca unui român reîntors în România după o lungă perioadă petrecută în Italia?

«Așii din mâneca unui  român reîntors,  după o lungă perioadă în străinătate ar trebui să fie mai mulți decât cei patru. Spun AR TREBUI pentru că majoritatea acestora (cam 70%) nu își modelează caracterul în bine, se reîntorc în România cu un egocentrism extrem, totul li se cuvine. Restul de 30% se reîntorc mult mai educați, mai sensibili cu cei din jur, mai atenți la “lucrurile” personale și nu la cele materiale.

Ar trebui să se reîntoarcă cu o prospectivă de viață mai bună, să se lupte pentru drepturile lor și ale celor din jur; spre exemplu, cu toții avem dreptul să trăim într-o țară curată, într-o țară în care să fie cultivate permanent educația și cunoștința, într-o țară în care să nu existe corupție chiar și pentru cele mai simple demersuri, într-o țară civilizată. Românul care a a trait pe alt meridian s-a înarmat cu calm, rabdare, dorință de prosperitate, perseverență, o viziune mai pozitivă asupra vieții, devenind o persoană mai bună care poate fi de un real folos societății în care trăim.»

Ce vă lipseşte din Italia, practic, a doua patrie?

«Din Italia îmi lipseşte cotidianitatea: educația populației, ordinea lor psihică și fizică deoarece regulile și legile funcționează, spitalele cu asistenți şi doctori care te ajută fără a dori mită, instituțiile publice care te îndrumă în rezolvarea problemelor cu educație fără a dori ciubuc, forțele armate care sunt lineare, și ele fără a dori o mică atenție, drumurile (integritatea și curățenia lor) și mai ales calitatea produselor alimentare. »

Ce sfat aţi da tinerilor de vârsta dumneavoastră care ar alege să rămână în Italia? Dar celor care s-ar întoarce?

«Principalul sfat care l-aş da celor care se reîntorc în România este să își reamintească de unde au plecat și automat limba română; că după câteva luni sau în unele cazuri, după câțiva ani, limba maternă nu poate fi uitată, credeţi-mă! Tinerilor care au ales să rămână în Italia le-aș sugera  să nu se mulțumească cu puțin. Să se înconjoare de persone de la care au de învățat lucruri folositoare, să insiste în a-și găsi de muncă într-un mediu decent, să se “bată“ pentru drepturile lor; să demonstreze țării adoptive că se înșeală în privința românilor, care sunt onești, muncitori și cu valori profunde.»