Press "Enter" to skip to content

Mirela Bălan, pictoriță afirmată în Italia: «Sunt convinsă că într-o zi mă voi întoarce în România şi sper să nu o fac la bătrâneţe»

APDA, 20 iunie 2018 – Mirela Bălan, originară din Huși, stabilită la Dozza, lângă Bologna, este o artistă care a participat la zeci de expoziții, în numeroase galerii importante italiene, cunoscută în lumea artei de artiști, critici, editori, cu tablouri vândute în toată lumea. Dar nu a fost mereu așa. A pornit de jos și a muncit foarte mult până la succes.

«Am plecat în Italia acum şapte ani. Nu uit înghesuiala de la Atlassib, românii care călătoreau şi ei la fel ca mine, cu sufletul strâns, unii trişti, alţii nu, unii optimişti, alţii nu…

Greu, foarte greu a fost la început. Am lucrat ca badante 4 luni. Trebuia să am grijă de o bătrână care nu vorbea, nu mergea, nu auzea… un fel de legumă. Şi cum toate astea nu erau destule, mai locuia şi într-un câmp unde nu aveai cu cine vorbi. Mi-a fost greu, dar ştiam că nu foloseşte la nimic dacă-mi plâng de milă, aşa că m-am gândit să fac un curs sanitar timp de un an pt a-mi depăşi condiţia. Aşa am reuşit să lucrez în structuri organizate, case de bătrâni şi ca asistenta domiciliara timp de trei ani.

La serviciu, printre pauze (în turele de noapte) făceam câte un desen rapid, portretul unui coleg sau unei colege. A început să le placă, am devenit un pic cunoscută şi aşa, într-o zi am fost chemată la primărie, unde responsabilul cultural m-a întrebat dacă reuşesc să pictez ceva tablouri pentru o expoziţie.

Apoi au urmat alte expoziţii mai mari, mai mici şi încet, încet am reuşit să vând, aşa încât n-a mai fost nevoie să lucrez ca asistent sanitar.»

«În Italia am reuşit să desfăşor o activitate intensă ca artist. Până în prezent am organizat patru expoziții personale, fiecare cu minim 50 de tablouri şi am participat la numeroase expoziţii colective unde am fost invitată sau în cadrul Asociaţiilor de artişti unde sunt înscrisă. Asta deoarece, încă de la început, am fost susţinută şi încurajată de italieni şi chiar de primăriile unor oraşe care au considerat că arta mea place şi va avea succes. S-au publicat articole în ziare cu tablourile mele şi despre mine, în reviste de artă şi am avut câteva emisiuni la televiziune. Am expus în galerii din Bologna, Ravenna, Imola, Castel San Pietro Terme, Cervia, Cesena, Forli, Modigliana, Faenza. Aşa am reuşit să cunosc mulţi artişti, critici de artă, editori, colecționari.

În Italia am găsit oportunităţi pe care acasă nu le-aş fi avut niciodată. Chiar dacă sufletul meu e în România, trebuie să recunosc că apreciez mult standardul înalt de viaţă al italienilor, civilizaţia, mentalitatea de a-ţi ajuta aproapele fără a gândi la vreo recompensa.»

Spune că nu a avut niciodată probleme din cauza imaginii românilor. «N-am avut niciodată probleme că sunt românca. Nu am simţit niciodată măcar vreo aluzie discriminatorie în acest sens. Ba dimpotrivă, am foarte mulţi prieteni italieni care m-au considerat mereu una de-a lor.

Treaba asta cu imaginea degradată a românilor care lucrează în străinătate e veche. E o chestie cu două fețe „imaginea” asta. Eu am întâlnit mulţi italieni care chiar ne apreciază, am văzut multe prietenii adevărate între italieni şi români. Ca peste tot, trebuie să fie şi exemple negative, că fără asta nu se poate. Dar eu cred că numai cei care vor să evidenţieze partea asta negativă, mai amintesc din când în când câte-o „ispravă românească”… pentru că e mai plăcut şi mai palpitant să vorbeşti de rău…»

Chiar dacă are succes în Italia, trăiește cu gândul reîntoarcerii acasă.

«Chiar şi acum, după şapte ani de Italia, acasă pentru mine e ţara mea, România şi oraşul meu natal, Huşi. Dacă trece o zi şi nu vorbesc la telefon cu ai mei, simt un gol imens în suflet. Citesc ziarele locale, naţionale, mă uit la ştiri… nu se poate fără.

Sunt convinsă că într-o zi mă voi întoarce în România şi sper să nu o fac la bătrâneţe, ci cât mai devreme posibil. Acum totul e în favoarea noastră, lucrurile se pot aranja mai uşor în comparaţie cu anii din urmă. Şi în România sunt oportunităţi, trebuie doar să vrei să faci ceva cu adevărat. Cu arta cred că e mai greu dar sunt sigură că într-o zi voi găsi o soluţie de mijloc aşa încât să pot picta acasă, dar să expun şi să vând în alte ţări. Atunci mă voi întoarce în România.»

Sorin Cehan