Press "Enter" to skip to content

”Mai multe fonduri bugetare pentru românii din Italia şi o mai bună reprezentare parlamentară a acestora”

APDA, 30 iulie 2018 – Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a întreprins, în perioada 18-24 iulie 2018, o vizită de lucru în Italia, ţară cu peste 1 milion de rezidenţi deţinători ai cetăţeniei române.

Aceasta este a doua vizită întreprinsă în Italia de către deputatul Constantin Codreanu, după cea din octombrie 2017, când a condus o delegaţie oficială a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.Vizita de lucru a cuprins întrevederi şi discuţii cu oficiali italieni din administraţia publică locală, reprezentanţi ai cultelor religioase şi ai unor partide politice italiene, dar şi întâlniri cu românii din mai multe oraşe ale ţării – Roma, Mestre, Bologna, Verona, Veneţia, Florenţa şi Tivoli.

În majoritatea dintre aceste localităţi au avut loc ateliere legislative, o premieră introdusă în viaţa politică românească de către deputatul Constantin Codreanu.În cadrul atelierelor legislative participanţii originari atât din România, cât şi din Basarabia, au putut formula propuneri de soluţionare a vastei şi complexei problematici a românilor din Italia, cât şi propuneri de ameliorare a cadrului juridic privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, corecta reprezentare a diasporei în cele două Camere ale Legislativului de la Bucureşti, centrele comunitare româneşti, actele de identitate şi de călătorie româneşti, precum şi alte domenii de interes pentru românii din diaspora emergentă.

”Comunitatea românească din Italia, numărând peste 1 milion de persoane, originare de pe ambele maluri ale Prutului, este numeric cea mai mare comunitate diasporală a noastră. De aceea ne concentrăm atenţia cu prioritate asupra problematicii acestei comunităţi, încercând să identificăm soluţiile cele mai potrivite.Considerăm potrivit şi util ca cetăţenii români din Italia, ca şi cei din alte comunităţi diasporale, să fie reprezentaţi proporţional în Parlamentul României, conform normelor şi criteriilor de reprezentare stabilite în lege.Totodată, considerăm că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuie să aloce mai multe fonduri bugetare pentru sprijinirea organizaţiilor reprezentative ale românilor din Italia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât organizaţiile reprezentative ale italienilor din România beneficiază de un sprijin financiar generos din partea statului român.Este important să fie păstrată o legătură vie între concetăţenii noştri din Italia cu Țara mamă şi să se evite aculturaţia sau deznaţionalizarea într-un mediu cultural şi lingvistic diferit.Două chestiuni importante pe care le-am discutat cu ocazia tuturor întâlnirilor au fost cele privind reîntoarcerea în Țară a românilor noştri, precum şi programul Diaspora Start-Up.

În mod evident, am vorbit despre Reunirea României cu Republica Moldova, ca cel de al treilea proiect de ţară, după aderarea la UE şi NATO.Dincolo de orice diferenţe politice, am sprijinit constant şi vom sprijini pe viitor Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, astfel încât acestuia să-i fie alocate fonduri bugetare comparabile cu cele destinate minorităţilor din ţara noastră”, a precizat preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

O întâlnire utilă a fost cea cu doamna Consul General al României la Bologna, Daniela Maria Dobre, şi doamna Consul Viorica Calcan, cu care deputatul Constantin Codreanu a abordat un şir de chestiuni privind situaţia şi necesităţile culturale ale românilor din zona de jurisdicţie consulară, inclusiv posibilitatea creării unei filiale a Institutului Cultural Român la Florenţa. De asemenea, au fost discutate aspecte ale funcţionării Consulatului General al României la Bologna, în condiţiile în care personalul acestuia riscă să fie redus de la 12 la 6.La Florenţa, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a avut o întâlnire cu domnul Leontin Cojocea, membru al Congresului Românilor de Pretutindeni.

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a avut şi o întâlnire de suflet la parohia ortodoxă română ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, cu ocazia hramului bisericii parohiale. Deputatul Constantin Codreanu le-a vorbit sutelor de credincioşi români prezenţi la sărbătoare şi a purtat un schimb de păreri, amintind de sprijinul pe care l-a acordat mereu clericilor Bisericii Ortodoxe Române.Deputatul Constantin Codreanu a fost însoţit de colegi din Partidul Mişcarea Populară (PMP) din România şi Partidul Unităţii Naţionale (PUN) din Republica Moldova.

De asemenea, deputatul Codreanu a avut întâlniri cu reprezentanţi ai partidului Forza Italia cărora le-a adresat invitaţia de a vizita Bucureştiul pentru discuţii aplicate privind lucrurile bune pe care le pot face politicienii pentru românii din Italia şi pentru italienii din România.