Press "Enter" to skip to content

”Limba română, educație și comunicare”, proiect lansat de Ministrul Diasporei, Andreea Păstîrnac, în Portugalia

APDA, 18 septembrie 2017 – Luna Septembrie – luna internațională a educației, evidențiază, an de an, importanța copiilor în dezvoltarea societății, prin ei construindu-se valorile generațiilor viitoare, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni.

Astfel, prima vizită în Portugalia a ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, s-a desfășurat în contextul deschiderii anului școlar în Peninsula Iberică, unde oficialul român a lansat programul „Limba română, educație și comunicare”. Cu acest prilej, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a distribuit asociațiilor și școlilor parohiale românești din Portugalia peste 400 de suporturi de curs și CD-uri interactive pentru predarea limbii române, destinate ciclului primar.
În cadrul vizitei, oficialul român a participat, pe 15 septembrie a.c., la inaugurarea Cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR), la Școala din Alcabideche, acesta fiind unul din rezultatele cooperării dintre MRP și Ministerul Educației Naționale în vederea extinderii acestor cursuri în unități de învățământ din Europa.

În continuarea agendei de lucru, ministrul Andreea Păstîrnac a luat parte la deschiderea anului școlar de la Școala parohială românească de sâmbătă din Lisabona, un proiect inițiat de Asociația „Comunitatea Românească” și sprijinit cu finanțare nerambursabilă de către MRP. Susținând inițiativele în domeniul educației, delegația MRP a fost în vizită la Școala duminicală a Bisericii Penticostale Române ELIM din Lisabonași la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona, participând la inaugurarea Programului de Licență în „Traduceri” a Lectoratului de limba română (LLR-FLUL).

Totodată, în vederea menținerii excelentelor relații de colaborare, ministrul a avut întrevederi cu președinții asociațiilor românilor din Portugalia, cu liderii de opinie, precum și cu românii de succes.
Diaspora românească din Portugalia reprezintă, în viziunea MRP, un actor esential în procesul de consolidare a relațiilor bilaterale și un factor imperativ al afirmării și implementării agendei europene comune.

Notă:

Conform informațiilor primite de la parohiile românești și reprezentanții asociațiilor de români din Portugalia, în teritoriu funcționează 30 de școli duminicale, 8 Cursuri de LCCR, 1 lectorat de limba română  la  Universitatea  din  Lisabona,  Facultatea  de  Litere,  Departamentul  de  Lingvistică Generală şi Romanică, 9 asociații românești, 6 parohii ortodoxe româneşti, cu trei filiale în oraşe diferite, precum şi 9 biserici penticostale româneşti.