Press "Enter" to skip to content

Exodul creierelor: În România murea de foame, în Belgia face cercetare aerospațială

APDA, 20 aprilie 2018 – Vlad Martinuşi era asistent universitar la Politehnică la Iași. Avea un salariu de mizerie, iar profesional era plafonat. Ca să reziste, era obligat să dea meditații. A plecat din România și acum este un cercetător de succes în Belgia, la Universitatea din Liege.

Vladimir Martinuşi, 42 de ani, a povestit pentru Adevărul: „ Aveam un salariu de 1.700 de lei, cu tot cu sporul de merit. Dădeam meditaţii până îmi curgea sânge pe nas, era foarte greu din punct de vedere financiar. Apoi, în puţinul timp liber de care mai dispuneam, am început să fac mobilă şi s-o vând.”

Un celebru cercetător israelian, Pini Gurfil, i-a propus să meargă în Israel şi să urmeze un stagiu postdoctorat. ”Am acceptat, mai ales că numai bursa de studiu era echivalentul a aproximativ 12.000 de lei.

În Israel, în Haifa a întâlnit foarte mulţi evrei proveniţi din România. „Condiţiile de la universitate erau excelente, nici nu mai are rost să fac vreo comparaţie. Aveam în sfârşit o anumită siguranţă şi mă puteam concentra pe munca mea. În Haifa auzeam des pe stradă limba română, am înţeles că unul din cinci locuitori veniseră din România. Mai mult, dintre aceştia majoritatea erau ieşeni de-ai mei, care plecaseră din România după ce a fost fondat statul Israel.“, a povestit Vladimir Martinuşi.

După trei ani petrecuţi în Israel, a plecat din 2013 în Belgia, la Liege, unde a devenit  inginer cercetător în cadrul universităţii din localitate, în domeniul astrodinamicii. Lucrează în cadrul laboratorului de sisteme spaţiale al Departamentului de Inginerie Aerospaţială şi Mecanică al Facultăţii de Ştiinţe Aplicate,a publicat în reviste științifice, a susţinut numeroase conferinţe şi prelegeri în SUA, Canada, Spania, Italia, Olanda, China şi Rusia.

La Universitatea din Liege a întâlnit şi câţiva conaţionali. „Suntem o mică gaşcă de români aici, la universitate, dar ne înţelegem bine şi cu ceilalţi. Sunt aici cu soţia şi cu cele două fetiţe, ne-am integrat bine şi nu ne gândim să ne întoarcem în România. Din păcate, în ţară lucrurile merg prost, corupţia este îngrozitoare, iar condiţiile economice sunt precare. Îmi doresc să fac ceva pentru ţara mea, dar nu pot să ajut decât de aici, de departe“, a mai spus Martinuşi. (S.C.)

foto: Faceboook