Press "Enter" to skip to content

EXCLUSIV – Românii din Catalonia, în mijlocul crizei politice. ”Am putea deveni uşor calul de bătaie şi al unora şi al altora”

APDA, 31 octombrie 2017 – În Catalonia sunt peste 150.000 de români, spun datele oficiale. Criza din această provincie a Spaniei a adus multă îngrijorare și printre conaționalii stabiliți aici. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei, cerându-le să ne explice cum văd actuala situație.

Ştefan Dubală, preşedinte Asociaţia Culturală Română din Igualada

”Din punctul meu de vedere, Rajoy şi guvernul de la Madrid  trebuiau să ia măsuri de prima dată pentru a evita situaţia actuală. Noi ca şi români, suntem integraţi în comunitate şi avem unii păreri pro independenţa, alţii nu suntem de acord cu independenţa dar toţi suntem îngrijoraţi de cum se va termină toată situaţia aceasta, ţinând cont că nu numai sediile firmelor pleacă din Catalunya, ci şi mâna de lucru.”

Roberto Vâlsan, om de afaceri şi preşedinte Asociaţia Culturală Românească din Sabadell

”Situaţia din Catalunia a fost declanşată de lipsa de dialog dintre cele două părţi, situaţia părând ca două trenuri ce vin în viteză unul spre celălalt pe aceeaşi linie. Dacă se merge înainte cu independenţa, comunitatea românească va avea de suferit aceleaşi riscuri ca întreaga societate, nu putem vorbi de niciun fel de discriminare.

Este clar că societatea catalană va suferi, cel puţin iniţial, un şoc economic similar cu cel din perioada crizei economice, dar repet, nu vorbim de ceva ce vor suferi românii, ci la nivel general. Mai mult ca sigur că o parte a comunităţii româneşti va migra în alte zone ale Spaniei sau chiar în alte zone ale Comunităţii Europene.

Să sperăm că dialogul va avea întâietate şi că trenurile vor reuși să frâneze la vreme pentru a evita un pericol cu urmări grave pentru întreaga Europa.”

Ani Dumitru, redactor RoBarna (Barcelona)

Nu ne-au întrebat dacă vrem sau nu independenţa Catalunyei. Ne dăm fiecare cu părerea pe facebook, la terasă cu prietenii sau la locul de muncă. Sper doar ca părerile noastre să nu strice relaţia pe care fiecare dintre noi a construit-o cu cei din cercul personal. Unii sunt independiști, alţii nu, iar românii ca de obicei, la mijloc. Am putea deveni uşor calul de bătaie şi al unora şi al altora.

Stela Vidraşcu, Parets

Împreună cu familia avem 26 de ani de când locuim în Catalunya. Este pentru prima oară când trăim un moment de incertitudine privind ziua de mâine şi cred că asta o simt toţi românii care trăiesc în Catalunya. Sperăm ca bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne ajute să trecem cu bine aceste momente tensionate care le trăim.”

Elena Buldum Preşedintele Asociaţiei ”Casa Rumana” din Catalonia (Girona)

Am pledat întodeauna pentru un stat democratic în care libertatea individului să fie clar exprimată, dar totuşi în condiţiile legii. Consider că după aceste evenimente de tensiuni interne între statul spaniol şi regiunea catalană, comunitatea românească va avea mult de suferit de acum încolo din cauza acestei crize politice.

Criza economică mondială care ne-a adus multă nesiguranţă şi ne-a lăsat fără locuri de muncă, iar acum cu declararea independenţei catalane cu siguranţă se va proceda şi la ieşirea şi din zona euro sau a Comunităţii Europene, care va atrage consecinţe şi mai grave pe plan economic.

Sper că această criză politică între Spania şi Catalonia să ajungă la un dialog sau consens pentru a restabili liniştea şi siguranţa tuturor.

Emil Bagneanu, Preşedintele Asociaţie Culturale Române Dacia din Arbucies, Girona

Orgoliile unor persoane, implicit al partidelor pe care le conduc, nu au făcut decât să destabilizeze situaţia economică, socială şi politică a Cataluniei. Nu sunt de acord cu niciun fel de independenţă, cu atât mai mult cât sunt la conducere partide şi persoane care au viziuni radicale. Sper ca lucrulile să se rezolve cât mai repede şi cei vinovaţi să plătească, aşa fel încât populaţia, implicit românii din Catalunia şi din întreagă Spanie, să nu aibă de suferit în urma acestei crize polítice. Doresc multă sănătate şi un viitor frumos tuturor.

Laura Cătălina Dragomir, scriitor, Ulldecona

Ca să cauterizezi din conştiinţa publică scandalurile de corupţie ale P.P. ai nevoie de o temă consistentă şi Catalunya a fost tema politică venită numai bine. Dramatismul referendumului din 1 O a intrat perfect în planul partidului de guvernământ.

De asta Catalunya “pepera” înseamnă Xavier Albiol şi nu Camacho. Albiol e omul care îşi arată muşchiul şi timpurile politice, timpurile în general, cer testosteron.

Aşa se transformă simpatizanţii în votanţi. Catalunya zilelor de dinaintea referendumului era o Catalunye a moderaţiei. Inclusiv o moderaţie a celor încinşi-independentist. Momentul agresiunilor poliţieneşti a i semnat sumarea spre majoria absolută a indignării cetăţeneşti.

Igor Cereteu

Nu sunt încântat cu situaţia actuală din Catalunia. E fructul indiferenţei din partea guvernului central de s-a ajuns aici, se ştia de mai bine de 20 de ani de proiectul independentist bine organizat şi proiectat de fostul preşedinte Giordi Puiol. E clar că tot s-ar fi putut de evita, acuma odată cu aplicarea ART.155 sper să se normalizeze situaţia cât mai repede şi să fie traşi la răspundere toţi responsabilii acestui dezastru naţional.

Bilanţul este foarte grav, peste 1500 de firme mari care au plecat de pe teritoriul Catalan datorită acestei Declaraţii de suicid naţional al catalanilor. E trist să vezi fractura socială care sper totuşi cu timpul să se uite şi să nu să se mai vorbească despre  independentiști şi pro spanioli, să se simtă unii şi alţii pur şi simplu cetăţeni ai acestei ţări pe care o respect şi o admir, de 16 ani îmi oferă tot de ce am nevoie.

Cătălin Serbu, Spania