Press "Enter" to skip to content

EXCLUSIV / Liliana Țuroiu, președinta ICR, revoluționează instituția: «Ceea ce astăzi poate fi etichetat drept experiment, e foarte posibil să devină clasicul de mâine»

APDA 22 septembrie 2017 – Din luna aprilie, creatoarea de modă Liliana Țuroiu a preluat funcția de președinte al Institutului Cultural Român (ICR). În exclusivitate pentru agenția Diaspora Azi, președinta ICR explică planurile sale pentru această instituție, cu multe precizări legate de colaborarea cu românii din Diaspora. Răspunzând unei întrebări legate de tipul de artă promovată de ICR, Liliana Țuroiu critică fostele echipe de la conducerea Institutului, care s-au distanțat de promovarea noilor curente și a tinerilor. Aflăm că ICR, de acum înainte, „îşi asumă atât promovarea clasicilor culturii române, a artiştilor consacraţi, cât şi a celor emergenţi”.

Liliana Țuroiu, ați preluat de câteva luni șefia ICR. Ce ați reușit să faceți în acest timp și ce evenimente importante pregătiți pentru viitor?

«Institutul Cultural Român nu este genul de instituție obscură, despre care să afli detalii doar atunci când îi treci pragul, prin urmare activitatea îmi era bine cunoscută. Știam și că  specificul ICR presupune planificarea cu mult timp înainte a peste o mie de evenimente anual, majoritatea realizate în parteneriat cu instituții similare din străinătate.

Am adoptat strategia unei tranziții constructive, fără sincope, prin care să respectăm  parteneriate încheiate anterior și să asigurăm bună derulare a proiectelor culturale, în ciuda unor probleme de restricții bugetare. Pentru următorii ani ICR este deja angrenat în proiecte importante, legate de aniversarea Centenarului Marii Uniri și a Marelui Război, de Sezonul franco-român, de președinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2019 şi apoi de participarea la Festivalul Europalia (2019/2020) din Belgia, unde România va fi țară invitată.

Pentru definirea cât mai exactă a locului și rolului ICR în cadrul acestor mari evenimente am întreprins numeroase demersuri instituționale și, împreună cu reprezentanțele noastre din străinătate, am lucrat intens la partea de conținut, astfel încât să reușim să oferim evenimente de valoare, la care să participe creatori reprezentativi. Activitatea curentă a ICR – de promovare a culturii române în străinătate, prin reprezentanțe sau direcțiile specializate din centrala Institutului – nu a fost afectată deloc, ci dimpotrivă, am reușit într-un timp scurt să o dinamizăm. Lumea în care trăim nu este doar una a valorilor estetice, ci și a vitezei, a eficienței.»

Ați  găsit ceva în neregulă?

«Prioritar este pentru mine și pentru echipa din jurul meu să punem în aplicare strategia pe care am gândit-o, astfel încât să putem concretiza cât mai bine ideile generoase pe care le avem. Lucrez împreună cu aceeași experți, nici nu se putea altfel, și este ușor de constatat că oamenii au nevoie doar de o direcționare în care să creadă, pentru a lucra împreună eficient și creativ. Cred că acesta este unul dintre principalele mele roluri.»

Liliana Țuroiu la festivalul Enescu / foto LUCIAN NASTASE

ICR, deși este reprezentant al culturii românești în străinătate, nu a avut multe legături cu românii din Diaspora. ICR practic nu există pentru românii din străinătate. De ce acest lucru?

«Îmi permit să nu fiu de acord cu afirmația dumneavoastră. În întreaga sa istorie, ICR a avut numeroase acțiuni dedicate diasporei, așa cum ele există și în prezent. ICR acționează în diaspora prin două componente: Direcția Reprezentanțe în Străinătate (DGRS) și Direcția Românii din Afara Granițelor (DRAG). Competențele DRAG privesc în mod special comunitățile istorice (populațiile autohtone vorbitoare de limbă română din: Ucraina, Grecia, Albania, Macedonia, Serbia, Croația, Ungaria, Bulgaria etc.) și avem o prezență activă în comunități, cu aproximativ 75% din bugetul alocat direcției.

Avem o prezență importantă și constantă a diasporei la evenimentele organizate de reprezentanțele ICR. Ca să vă dau un exemplu, la Viena am colaborat și  colaborăm foarte bine cu Asociația ‘’Mihai Eminescu’’.

Așa cum știți, ICR nu este singura instituție care „reprezintă cultura” română în diaspora. Au competențe – și desfășoară acțiuni culturale – ambasadele, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Limbii Române, entitățile administrative locale, asociaţiile, teatrele, toate acestea pot desfășura acțiuni culturale în străinătate în colaborare cu parteneri din țara respectivă.

Suntem conștienți că nevoile culturale ale românilor din diaspora sunt mari, am dori să venim mai mult în întâmpinarea nevoilor lor, este chiar în interesul statului român. Facem cât de multe acțiuni din bugetul disponibil.

Programele sunt foarte diverse și cuprind evenimente pe teme de educaţie (cursuri și școli de vară pe lângă parohii, donații de carte), spectacol (folclor, jazz, poezie, folk, pop, muzică de cameră, etc.), teatru (pentru copii și adulți). Cooperăm cu asociațiile românești din străinătate, cu Biserica Ortodoxă Română, cu parohiile locale, cu Ministerul Afacerilor Externe, cu Biblioteca Națională, Biblioteca Centrală Universitară, muzeele locale, etc. Trebuie precizat că proiectele noastre nu ar fi posibile fără strânsa cooperare cu asociațiile românești din diaspora.

Un scurt istoric ne arată circa 40 de concerte de anvergură, recitaluri de poezie, spectacole de teatru etc,  având invitați precum: Tudor Gheorghe, Dan Puric, Teatrul de revistă Constantin Tănase, Ion Crețeanu, Ansamblul Doina Oltului, Dumitru Fărcașu, Gheorghe Turda,  Teatrul Bulandra, Teatrul „Luceafărul” (Iași), Teatrul Metropolis, Junii Brașovului,   Sebastian Stan, Nicolae Botgros, Ştefănia Rareș, Elisabeta Turcu, Alexandra Velniciuc, Dinu Iancu Sălăjanu, Grupul Trio Tezaur, formația Anton Pann, Adrian Naidin, Irina Sârbu, Ciprian Parghel, Mircea Ivănescu, Răzvan Țupa, Virgil Mazilescu,  să enumărăm doar câteva nume care au bucurat publicul român și străin.»

Alături de Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe

În lipsa unor repere și a unor competențe, românii din străinătate se organizează și încearcă să organizeze evenimente culturale, de multe ori nereușite. Ar putea ICR să devină o instituție de referință pentru evenimentele culturale ale românilor de pretutindeni?

«ICR este deja un reper pentru tipurile de acțiuni culturale avute în vedere de asociațiile românești locale. Încercăm  să construim în continuare împreună cu asociațiile românești din diaspora și cu ambasadele, tipuri de proiecte care să dezvolte și competențe organizaționale, de management cultural, astfel încât  inițiativele culturale private să fie tot mai numeroase. De altfel colaborăm cu asociații sau fundații de câte ori avem ocazia. »

Nu am înțeles niciodată de ce la ICR se promovează experimentul, modernul neconfirmat, în dauna clasicilor care susțin cultura română. Nicolae Grigorescu față de poneiul roz? Eminescu față de Cărtărescu. Ce părere aveți?

«Nu voi face comentarii asupra exemplului oferit de dumneavoastră – care s-a dovedit a fi un episod regretabil – dar și eu cred că trebuie găsit un echilibru, astfel încât, atât cât este posibil, să oferim și o imagine a cine am fost, dar și o perspectivă a cine am putea fi din punct de vedere artistic.

Din fericire spațiul cultural este, prin definiție, unul al libertății totale. Aș spune că este bine să rămână așa. Să fie permisiv cu orice formă de exprimare artistică. Desigur, atunci când discutăm despre strategia unei instituții precum ICR putem aduce în discuție care sunt, eventual, unele limite și, mai ales, care sunt prioritățile.

Respectăm în totalitate tot ceea ce înseamnă cultura clasică, valorile deja confirmate de timp, dar suntem cu ochii și asupra prezentului (deci a viitorului). Ceea ce astăzi poate fi etichetat drept experiment, e foarte posibil să devină clasicul de mâine.

A afirma că arta contemporană cântărește în detrimentul patrimoniului cultural, mai ales în contextul selecției proiectelor culturale implementate ori co-finanțate de ICR, este un lucru care contravine intenției de conservare și prețuire a culturii românești în sine, intenție care stă la baza desfășurării oricărei acțiuni a Institutului Cultural Român.

În completarea promovării patrimoniului cultural vine noul, contemporanul, vin artiști români care trebuie întâmpinați și susținuți. Diseminarea culturală, care este un obiectiv prezent în strategia ICR, are ca scop și promovarea acestor nume noi. Este un schimb cultural vital care trebuie conștientizat și sprijinit necontenit.

În ultimii șase ani, la conducerea Institutului Cultural Român s-au succedat patru  echipe care au avut, fiecare, propria politică de promovare a culturii române în străinătate, toate însă distanţându-se de „modernul neconfirmat”, de performanțele tinerilor, de industriile creative sau de inovație și cercetare. În calitate de instituţie de diplomaţie publică, ICR îşi asumă atât promovarea clasicilor culturii române, a artiştilor consacraţi, cât şi a celor emergenţi a căror activitate, sincronizată cu tendinţele artei contemporane, începe să fie apreciată în ţară şi dovedeşte că poate avea succes în străinătate.»

Care este relația ICR cu mediile culturale din țările unde există reprezentanțe? Și dacă am ajuns la reprezentanțe, câte mai sunt în lume? Se va întâmpla ca la turism, vor fi  desființate pentru a face economii?

«ICR sprijină organizarea și implementarea proiectelor, atât prin reprezentanțele sale, cât și prin alte direcții din centrala ICR, menținând o legătură permanentă cu ceea ce numiți „mediile culturale” străine, fie acestea creative sau administrative,  care au făcut posibile, an de an, derularea unor evenimente foarte diverse: zile ale filmului românesc, spectacole de muzică, teatru sau dans pe scene de renume internațional, prezențe românești în muzee sau galerii prestigioase ale lumii. Un exemplu instituțional de bune practici este integrarea și funcționarea ICR în cadrul EUNIC (Rețeaua Institutelor Culturale din Uniunea Europeană). Așa cum știți, numărul reprezentanțelor noastre a ajuns la 18, cea mai recentă fiind cea din Beijing.

Nu se pune în nici un fel problema desființării acestor filiale din străinătate. Ele sunt, dealtfel, subiectul unor acorduri diplomatice și, dacă avem în vedere istoria instituției noastre, se va vedea că numărul lor a fost în continuă creștere.

Cred că în lumea contemporană relațiile dintre state se pot armoniza, măcar uneori, mai bine prin intermediul relațiilor culturale și a diplomației publice, pentru simplul fapt că evenimentele de acest gen înseamnă dialog, colaborare, schimb de idei și de mentalități realizate într-un mod autentic, adică de la om la om. Emoția artistică este de fiecare dată de preferat unui acord sau negociere politică din care omul obișnuit nu înțelege, oricum, mare lucru.

Ceea ce a reușit ICR, direct de la București sau prin filialele sale din străinătate, este să convingă – și nu a fost ușor – instituțiile similare din străinătate că nu suntem cu nimic mai prejos decât ele (cu toate dificultățile care apar uneori din cauza sistemului legislativ etc) și, mai important pentru noi, că artiștii, mediul creativ din România, are toate argumentele pentru a fi prezent pe marile scene ale lumii. »

Sorin Cehan

Alături de Emil Hurezeanu, ambasdor în Germania