Press "Enter" to skip to content

Denisa Constantinescu, doctorat la Malaga în mecatronică: ”Pentru mine, România e acasă”

APDA, 23 aprilie 2018 – Studiază la Malaga pentru teza de doctorat, dar e îndrăgostită iremediabil de Spania, de cultura și oamenii acestei țări. Are astfel posibilitatea să vadă diferențele dintre sistemul de învățământ românesc și cel din Spania, iar concluzia principală la care a ajuns e că în țară nu se investește cât ar trebui în educație. Părinții ei cunosc experiența străinătății, fiind nevoiți să emigreze din cauza condițiilor economice din România. Cu toate acestea, pentru Denisa Andreea Constantinescu, ”România e acasă”.

Pentru agenția Diaspora Azi, tânăra româncă a răspuns la câteva întrebări despre cum a ajuns în Spania, ce diferențe găsește între cele două țări și proiectele sale de viitor.

Spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră.

Mă numesc Denisa Andreea Constantinescu, sunt din Orlesti, un sat de deal, aproape de valea Oltului. În prezent lucrez în cercetare în departamentul de ”Arquitectura de computadores” la ”Universidad de Málaga” și studiez un doctorat în mecatronică. În timpul liber îmi place să pictez și fac câte-o drumeție pe munte cu prietenii și camera foto. Tema preferată: portrete de oameni și flori.

De cât timp sunteți în Malaga și care au fost motivele pentru care ați plecat din țară? Cum a fost integrarea?

Per total (Erasmus, master, și început de doctorat) am petrecut aproape patru ani în Málaga. Oamenii pe care i-am întâlnit sunt foarte amabili și săritori așa că mi-a fost ușor să mă integrez. Mi-am făcut temele de acasă, vorbeam binișor spaniola de până să ajung aici, așa că nu am avut probleme de comunicare.

Cum ați ajuns să studiați acolo? Povestiți-ne !

Am văzut Spania pentru prima oară  când aveam 16 ani. Am obținut o bursă ”Leonardo da Vinci” pentru a face un internship de o lună într-o firmă din Porriño. Cât timp am stat acolo am luat cursuri de spaniolă într-o școală spaniolă și mi-a plăcut destul de mult experiența… sau poate mai mult m-a intrigat, așa că m-am decis să revin în Spania în viitor. Ideea mea era să fac un master în Spania (nu știam exact unde) după terminarea studiilor în România, apoi să lucrez în Spania câțiva ani, cât să pot să cunosc mai bine țara și cultura, apoi să revin în România.

Lucrurile au ieșit un pic altfel decât îmi imaginam eu… Mi s-a ivit oportunitatea timpul facultății să fac un an de studii cu o bursă Erasmus în afară și am ales Málaga, apoi am revenit să fac un master ( în Inginerie informatică), așa cum plănuiam inițial. În primul an de master mi s-a ivit oportunitatea să fac un doctorat și să lucrez în cercetare pe o temă care îmi place foarte mult: optimizare de aplicații robotice și inteligență artificială, așa că am continuat pe linia asta.

Spuneți-mi despre viața de dinainte și de acum, în altă țară. Cum este să studiezi doctoratul departe de casă?

Îmi amintesc cu drag de viața la țară, când fiecare activitate era coordonată perfect cu anotimpul și poziția soarelui pe cer. Cu vârsta a trebuit să mă îndepărtez de satul natal și să îmi găsesc un rost al meu, departe. Primul pas l-am făcut când am început liceul. Am stat la internat pentru ca liceul era relativ departe de sat și veneam acasă în weekend și în vacanță. Apoi m-am dus la facultate în capitală, care era ceva mai departe decât liceul, așa că am început să trec pe acasă doar o dată pe lună.

Nu s-au schimbat foarte multe de când am plecat din țară. Acum stau și mai departe de casa mea din sat și ajung să îmi văd familia și prietenii de baștină o data sau de două ori pe an. În același timp noțiunea de ”acasă” a migrat cumva cu mine. ”Cum este sa studiezi doctoratul departe de casa ?” La fel cum a fost când am plecat din sat la liceu sau la facultatea: locuri noi, oameni noi, frumos. Îmi place schimbarea.

După terminarea studiilor ce doriți să faceți ? Vă întoarceți in tara sau rămâneți acolo ?

Am sa rămân în cercetare pentru o vreme, probabil cu un contract postdoctoral, în Málaga sau în altă parte, nu am un plan fix. O sa mă întorc în România, dar peste câțiva ani. Pentru moment, consider ca am mai multe oportunități să mă dezvolt din punct de vedere profesional aici.

Care este diferența dintre învățământul din România și cel de-acolo ?

Există câteva diferențe, spre exemplu aici se investește mult mai mult în educație. Laboratoarele sunt bine dotate, sălile de curs arată impecabil și totul este foarte bine organizat în general.

Relația elev-profesor e altfel. Aici e normal să i te adresezi cadrului didactic ca unui prieten, chiar la per tu, pe când în România nu exista întotdeauna o relație atât de apropiată între elevi și profesori.  Mi-a luat o jumătate de an să mă obișnuiesc să mă adresez profesorilor de aici cu „tu” in loc de „usted” (dumneavoastră), încă mi se pare ciudat.

Am experimentat doar sistemul de învățământ superior din Malaga, deci nu pot să generalizez, dar pot spune ca e destul de dur, profesorii sunt foarte corecți si responsabili, marea majoritate, dar pot spune același lucru despre cei pe care i-am cunoscut România la Automatica si Calculatoare (Universitatea Politehnica din București). Am impresia că elevii (serioși) din primul an universitar, care au absolvit recent echivalentul liceului, vin mai puțin pregătiți decât cei din România.

Cum se vede România departe de țară ?

Din ce mai citesc pe la știri si ce aud de la prieteni, am impresia că România evoluează spre mai bine din punct de vedere social si economic. E mult loc de îmbunătățire în toate domeniile (politic, sănătate,  educație, servicii publice…), dar eu sunt optimistă. Cred că lucrurile se îndreaptă încet, dar sigur, în direcția cea bună.

Ce credeți că trebuie schimbat în România pentru ca românii  din străinătate să se întoarcă în țară ? Ce înseamnă pentru dumneavoastră Romania ?

Mulți români au emigrat pentru că România nu le oferă oportunitatea de a munci cinstit și de a fi răsplătiți pe măsură, cât sa își acopere nevoile de bază si sa trăiască o viată decentă. Spre exemplu mama a trebuit să-si schimbe locul de muncă anual sau chiar mai des începând cu 2009-2010. Firmele locale au început să reducă din personal și sa dea faliment una după alta. Câștiga foarte puțin, uneori la negru pentru că nu găsea altceva mai bun. Până la urma si-a luat inima in dinți și a plecat la munca in afara, de nevoie și cu frică, pentru că nu cunoștea pe nimeni, nu vorbea nici limba… I-a fost foarte greu la început.  Nu e mai fericită, îi e dor de casă, dar măcar nu mai duce grija zilei de mâine și e mai liniștită. Sunt mulți oameni ca ea, oameni onești și muncitori, care vor sa se întoarcă acasă, dar nu pot, pentru că s-ar întoarce la o viață cu prea multe lipsuri. Avem încă multă corupție la toate nivelurile: angajatori care te exploatează în schimbul unor salarii mizere, un sistem de sănătate care nu funcționează, o pensie care nu ajunge nici pentru mâncare… Cu toate astea, pentru mine România e acasă.

Daniela Popescu