Press "Enter" to skip to content

Decizie comună: se dă startul vaccinării anti-COVID în toată Uniunea Europeană, începând cu 27 decembrie

Vaccinarea împotriva COVID-19 va începe în Uniunea Europeană în zilele de 27, 28 şi 29 decembrie, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. “Pe 27, 28 şi 29 decembrie va începe vaccinarea pe teritoriul UE”, a transmis Ursula von der Leyen pe Twitter.

Potrivit unui comunicat, președinta CE a propus ca, odată emisă autorizarea condiționată de punere pe piață din partea Agenției Europene a Medicamentului (AEM), primele vaccinuri să fie administrate/distribuite simultan în fiecare dintre cele 27 de state membre.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că pe 21 decembrie – cu opt zile mai devreme decât era planificat – va lua o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Pfizer/BioNTech.

Comisia Europeană a transmis că va lucra în regim de urgenţă pentru a autoriza la rândul său vaccinul în termen de două zile după unda verde din partea EMA.

În România, Guvernul a aprobat, în baza unei hotărâri, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

“S-a aprobat hotărârea guvernului privind modificarea şi completarea HG 1031/2020, privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, se creează cadrul legal încât Ministerul Apărării Naţionale, instituţiile din subordine, şi Ministerul Afacerilor Interne, instituţiile din subordine şi din coordonare, să aducă la îndeplinire activităţile prevăzute de lege. S-au aprobat, prin acest ordin comun, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. S-au aprobat fondurile necesare organizării şi funcţionării centrelor de vaccinare, care se suportă din bugetele instituţiilor şi ministerelor implicate”, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, joi, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *