Press "Enter" to skip to content

COMUNICAT – Consulatul României la Castellón de la Plana, reuniune de lucru cu românii din Comunitatea Valenciană

APDA, 28 septembrie 2017 – În cadrul activităţii sale de relaţionare cu mediul asociativ român din provinciile Castellón, Valencia şi Alicante, Consulatul României la Castellón de la Plana are în vedere organizarea unei reuniuni de lucru cu reprezentanţi şi/sau membri ai mediului menţionat, în cadrul căreia vor fi discutate probleme de interes ale comunităţii române din Comunitatea Valenciană, relevante nu numai pentru activitatea oficiului nostru, dar mai ales pentru concetăţenii şi compatrioţii noştri.

”De la înfiinţarea sa în urmă cu aproape un deceniu, oficiul nostru consular a fost în permanenţă preocupat de sporirea calităţii serviciilor consulare oferite cetăţenilor români rezidenţi/domiciliaţi în Comunitatea Valenciană şi nu numai. Atenţia noastră a avut ca obiect respectarea standardelor profesionale, promptitudinii şi disponibilităţii în cazurile ce reclamau urgenţă, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. În nici un fel de circumstanţe nu a fost neglijate cazurile ce presupuneau o abordare sensibilă, plină de compasiune.

O astfel de atitudine este şi va rămâne în continuare de actualitate pentru noi, cu atât mai mult în condiţiile operaţionalizării complete, de la 1 mai 2016, a platformei SIMISC, ce asigură un grad suplimentar de rapiditate şi rigurozitate serviciilor oferite de oficiul nostru.

Având în vedere elementele expuse anterior, avansăm propunerea de organizare a unei astfel de reuniuni pentru ziua de sâmbătă, 14 octombrie 2017, la orele 10:00, la sediul Consulatului României la Castellón de la Plana.

În consecinţă, adresăm invitaţia de participare reprezentanţilor şi membrilor interesaţi ai mediului asociativ românesc din Comunitatea Valenciană.

Am aprecia în mod deosebit transmiterea în avans, în scris, la adresa de e-mail castellon@mae.ro, până miercuri, 11 octombrie 2017, a unor subiecte propuse a fi incluse pe agenda reuniunii, precum şi lista participanţilor din partea asociaţiei/entităţii respective.

Vă mulţumim anticipat pentru atenţia acordată!”