Press "Enter" to skip to content

Atrași de salariile uriașe oferite în România, programatorii români se pregătesc să revină în masă în țară

APDA, 30 OCTOMBRIE 2017 – 77% dintre specialiștii IT români stabiliți în străinătate își fac planuri de reîntoarcere în România, potrivit unui studiu realizat de DB Global Technology.

IT Community Relocation Survey a fost realizat de DB Global Technology şi Catalyst Solutions, cu participarea a 400 de specialişti IT români stabiliţi în ţări precum Olanda, Elveţia, Germania sau Marea Britanie.

77% dintre respondenți sunt deschiși la ideea de a se întoarce în țară, deși 43% sunt foarte puțin sau deloc informați cu privire la evoluția sectorului IT din România. Dintre cei care nu iau în considerare revenirea în România, 40% sunt de părere că ar fi dificil să economisească bani în țara natală.

Oricum, foarte mulți au auzit că în România se oferă salarii mari.

Participanții la sondaj au mai enumerat beneficiile extrasalariale şi oportunităţile de dezvoltare profesională printre cele mai importante criterii pe care îşi bazează decizia de întoarcere. De asemenea, 80% dintre cei care lucrează în străinătate consideră cruciale contextul politic, sistemul de sănătate şi cel de educaţie.

„Estimările ANIS arată că, în 2017, industria IT din România ajunge la venituri ce depăşesc 4 miliarde de euro, iar prognozele indică posibile creşteri anuale de minimum 15% în următorii 3-5 ani. Atât segmentul companiilor mari, cât şi cel al companiilor de tip start-up sunt în plină efervescenţă şi oferă proiecte şi oportunităţi extrem de interesante. Ne aşteptăm ca în următorii ani România să se poziţioneze ferm drept cel mai activ hub de tehnologie din regiune”, a declarat Valerica Dragomir, director executiv ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii).

Mircea Maer