Press "Enter" to skip to content

Ambasada României la Washington, vizitată de un grup de studenți ai Institutului Gloucester

APDA, 26 iulie 2018 – Ambasada României la Washington a primit, joi, 19 iulie 2018, vizita unui grup de studenți care urmează un program de cercetare la Institutul Gloucester din statul Virginia. Cu această ocazie, ambasadorul George Cristian Maior a făcut o prezentare a României, punctând stadiul excelent al relațiilor bilaterale dintre România şi SUA, atât din punct de vedere istoric cât și din perspectiva evoluțiilor prezente.

Ambasadorul român a prezentat importanța sărbătoririi Centenarului Marii Uniri în acest an, evidențiind contribuţia SUA la realizarea Marii Uniri de la 1918 prin viziunea preşedintelui american Woodrow Wilson.

Participanții au fost interesați să cunoască mai bine rolul României în NATO, Uniunea Europene, detalii privind contextul regional politic și de securitate şi contribuţia ţării noastre la dezvoltarea relaţiilor transatlantice.

Dialogul cu ambasadorul României le-a oferit participanților ocazia de a descoperi mai bine România, ca partener și prieten al Statelor Unite, cu care împărtășește aceleași valori democratice.

Institutul Gloucester a fost fondat de Kay Cole James, în prezent președinta unuia dintre cele mai importante și influente think-tank-uri americane, The Heritage Foundation. Programul de cercetare, urmat de studenții prezenți la ambasadă, se adresează viitorilor lideri din diverse domenii, precum administrație publică, marketing sau relații publice.