Press "Enter" to skip to content

263 de absolvenți ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu Oradea debutează ca polițiști de frontieră

APDA, 25 iulie 2018 – Vineri, 20 iulie 2018, începând cu ora 09.30, în Piața Unirii din municipiul Oradea a avut loc festivitatea de avansare la primul grad profesional a „Promoţiei de agenţi de poliţie de frontieră, 20 iulie 2018” a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.

Celebrarea evenimentului s-a desfășurat în prezența secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne, comisar şef de poliţie Mihai Chirică, a  inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, comisar-șef de poliţie Adrian Popescu, a subprefectului județului Bihor, domnul Ion Iulius Delorean, a vicepreședintelui Biroului Executiv Central al Corpului Naţional al Poliţiştilor, comisar şef de poliţie Liviu GHEŢĂU  și a mai multor oficialităţi locale.

De asemenea, au mai fost prezenţi şefi şi comandanţi ai structurilor M.A.I. şi M.Ap.N din Garnizoana Oradea, o delegaţie a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din R. Moldova, a Școlii Vocaționale de Poliție din Miskolc – Ungaria și a Școlii Medii de Ordine Publică din Szeged – Ungaria, reprezentanţi ai mass-media, înalte feţe bisericeşti şi nu în ultimul rând părinţii, rudele şi prietenii absolvenţilor, sosiţi din toate colţurile ţării.

Cu aceasta ocazie, ministrul afacerilor interne, doamna Carmen Daniela Dan, a transmis cuvinte de apreciere şi încurajare a tinerilor absolvenţi:

Dragi absolvenți, vă numărați printre cei peste 2.400 de tineri care termină, astăzi, cursurile instituțiilor de învățământ postliceal aparținând Ministerului Afacerilor Interne. Și pentru că aveți privilegiul să trăiți evenimentul chiar în anul în care țara noastră sărbătorește Centenarul Marii Uniri, vă îndemn să purtați în suflet acest moment simbolic pe tot parcursul vieții! Onorați însemnătatea lui și transmiteți urmașilor moștenirea de unitate, solidaritate și independență primită în dar de la strămoși.”

Prin cuvântul domniei sale, inspectorul general al Politiei de Frontiera, comisar-șef de poliţie Adrian Popescu, a transmis cuvinte de apreciere şi încurajare tinerilor absolvenţi:

“Fiţi mândri că sunteţi absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ extrem de bine apreciate, iar acum aţi intrat în marea  familie a Poliţiei de Frontieră. În calitatea mea de inspector general al Poliţiei de Frontieră, vă cer să conştientizaţi sarcinile deosebit de importante pe care le veţi avea în asigurarea supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, aplicarea şi respectarea normelor specifice criminalităţii transfrontaliere,  respectarea regimului juridic al frontierei de stat.

De asemenea, vă cer să nu uitaţi că reprezentaţi prezentul şi viitorul instituţiei noastre şi că un climat de securitate şi justiţie la frontierele române şi europene se poate asigura doar prin efort, perseverenţă, profesionalism şi apropiere de comunitate.”

Festivitatea de absolvire a fost condusă de către directorul școlii, comisar-şef de poliţie Hotnoga Ionel, care a felicitat absolvenţii pentru rezultatele bune obţinute la examenul de absolvire și a transmis absolvenților un mesaj de îmbărbătare.

A fost o zi specială pentru absolvenţi şi personalul şcolii deoarece, dar și pentru părinții tinerilor absolvenți care, după un an de studiu, se vor bucura de rezultatele muncii lor, îşi văd răsplătite eforturile şi sacrificiile pe care le-au făcut în această perioadă. Impactul şi emoţia momentului absolvirii şcolii a fost amplificat de faptul că această promoție este și va fi identificată în timp ca ”promoția Centenarului Marii Uniri”, iar importanța momentului a fost atinsă și prin mesajele transmise de cei care au luat cuvântul.

În ceea ce priveşte actuala serie de absolvenţi, cea de a 26-a promoţie de elevi pe care a dat-o şcoala orădeană este formată din 263 de elevi, 43 de fete și 220 de băieți și a avut durata de şcolarizare de un an.

În urma centralizării rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei iulie 2018 este de 7,92. De asemenea, în cadrul festivităţii de absolvire au fost acordate diplome de merit primilor zece absolvenţi cu rezultate meritorii în cadrul examenului de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui şi prenumelui pe placa de onoare a instituţiei.

Primii trei clasaţi au fost:

  1. şef promoţie – agent Trifoi Vasile-Florin  media 9,44
  2. locul 2 – agent Nițu Alexandra-Nicoleta – media 9,28
  3. locul 3 – agent Cușnir Sebastian – media 9,24

Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea mediilor în cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, la frontiera externă a României, în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări și a Direcției Generale de Pașapoarte, ca debutanţi pentru o perioadă de 6 luni.