Press "Enter" to skip to content

Franța intră în stare de urgență sanitară începând de sâmbătă, șeful statului ar urma să anunțe o „carantină nocturnă”

Starea de Urgență sanitară va fi restabilită din 17 octombrie în Franța, potrivit unui decret prezentat în această dimineață Consiliului de miniștri, relatează Le Figaro și AFP.

Potrivit decretului epidemia de Covid-19 justifică declararea stării de urgență sanitară astfel încât ”să poată fi luate măsuri strict proporționale cu riscurile”. Președintele Emmanuel Macron va anunța noi restricții în Franța în seara aceasta.

Potrivit Le Figaro, șeful statului ar urma să anunțe o „carantină nocturnă”, care ar putea începe de la ora 21.00 din acest weekend în zonele de alertă maximă, precum Paris și suburbiile sale, Marsilia, Lyon, Montpellier, Lille și Toulouse.

Starea de urgență sanitară, care fusese ridicată pe 10 iulie, oferă cadrul legal care permit anumite restricții, inclusiv carantina.

Autoritățile franceze au raportat miercuri că numărul oamenilor tratați în spital pentru Covid a depășit de pragul 9.100 pentru prima dată după 25 iunie, trendul continuând să crească, ceea ce ar putea face ca sistemul spitalicesc să fie copleșit, se tem experții, potrivit Reuters.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *