Press "Enter" to skip to content

Milionar român din America, bolnav de Covid: „Nu credeam în mască, dar acum port două. Nu doresc nimănui aşa ceva!”

Nick Rădoi (57 de ani), milionar român stabilit în America de 40 de ani, a dezvăluit că s-a îmbolnăvit de Covid-19.

“Am trecut printr-o situație destul de gravă. Am avut coronavirus! Și eu, și fratele meu. Amândoi am fost neglijenți. Eu am fost foarte neglijent. Nu că nu credeam în virus, dar nu credeam în mască, în chestii de genul acesta, de a nu putea socializa. Multe lucruri nu aveau sens pentru mine”, a declarat Nick Rădoi pentru Click.

“Am simțit toate simptomele, am fost la doctor, nu am vrut să stau la spital și am urmat tratamentul acasă. N-aș dori nimănui să treacă prin această situație. Eu sunt un om sănătos, nu fumez, nu beau, nu am probleme medicale. Nici eu, nici fratele meu.

Virusul este o gripă, dar frica te face să crezi că n-o să reușești. Noi am reușit, suntem amândoi negativi, dar nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Acum înțeleg de ce mor oamenii care au alte boli, acum înțeleg de ce este atât de afectat un om cu alte probleme de sănătate. Eu, care nu am alte boli, am avut zile în care am simțit că nu mai pot, că n-o să reușesc”, a mai spus Nick Rădoi.

“Pe oamenii care au fost ca mine, neglijenți, îi rog să facă ceea ce fac eu acum. Îmi pun două măști pe față, mi-e frică să mă întâlnesc cu oamenii, mă spăl de zeci de ori pe mâini dacă ating o scară sau altceva. Aș dori ca toți cei care nu cred, să dea importanță”.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *