Odată cu prima poziție în Billboard Dance Airplay, Inna a intrat brusc în atenția presei, iar cei care nu ascultaseră până atunci o piesă a ei, au dat repede un Google Search să afle cine este românca ce cucerește topurile americane.
Dacă americanii nu se mai satură de piesele Innei, acum este și rândul englezilor să spună dacă melodia Hot merită sau nu un prim loc în topurile lor elitiste.
Și fanii români au fost recompensați la începutul acestei săptămâni cu un nou single, 10 MINUTES, creație Play&Win. Noul single va fi inclus pe albumul Innei ce va fi lansat în două săptămâni.











